Ce măști purtăm?

N-am mai scris de multă vreme. Și nu pentru că n-aș fi avut timp, căci doar în sesiune am creat acest blog, ci pentru că aș fi scris lucruri triste. Se pare că iarna are tendința de a-mi induce o stare ușor melancolică, iar eu nu vreau să-mi întristez cititorii. Am tot așteptat să apară măcar o rază de soare ce ar prevesti venirea mult-așteptatului anotimp ca să pot da culoare textelor mele. Și cum acest lucru n-o să se întâmple prea curând am zis că poate ar trebui să pregătesc eu terenul mai întâi, așa.. ca să mai alung din iarna de-afară și din suflet. Nu poți aștepta la nesfârșit să se întâmple ceva ca să poți continua. Citez: ”Life isn’t about waiting for the storm to pass, it’s about learning to dance in the rain”. Să zicem că eu am început să învăț primii pași din acest dans.

Noi, oamenii, ascundem lucruri, emoții, sentimente, reacții, dorințe. Eu am ales să mă ascund în spatele cuvintelor. Mă ajută să-mi moderez starea de spirit, dar precum pot ascunde emoții, au deasemeni puterea de a mă da de gol. Îmi asum riscul. Fiecare din noi, are o mască în sertar sau în buzunar pe care o scoate de fiecare dată când apar insecuritățile. Fie că e schițat un zâmbet, o privire șmecheră sau un chip cu o ușoară aroganță în expresie – măștile mint, iar noi alegem să credem acestora sau nu. Măștile sunt create în așa fel încât să se muleze perfect cu personalitatea noastră. Însă, cum nimic nu e veșnic, timpul începe să arate cu degetul la crăpăturile ei și atunci vine momentul adevărului, unul însoțit de un fel de ”Știam eu! Știam că se ascunde ceva în spate”. Moment, ce de altfel poartă cu sine o încărcătură emoțională, pentru că atunci realizezi că începi să-ți cunoști aproapele, și acesta la rândul său se lasă descoperit.

Scut de protecție sau pur și simplu element de intrigă în viața cotidiană, măștile au ajuns să fie purtate tot mai des. Ajungem să purtăm discuții cu chipuri de lut, să zărim zâmbete desenate și să nu știm dacă să ne punem și noi masca sau nu e cazul.

Acum totul a devenit un trend. De ce ar fi asta o excepție?

Eu zic că important e ca măcar atunci când ne privim în oglindă – să ne dăm jos masca, s-ar putea să uităm cum ”aratăm” cu adevărat.

Eu încă îmi păstrez cu grijă masca. Sunt prea multe ziduri în jur, iar inima se vrea a fi intactă.

”If you have abandoned one faith, do not abandon all faith. There is always an alternative to the faith we lose. Or is it the same faith under another mask?” Graham Greene

CC.