Urăsc despărțirile. De atâtea ori am fost nevoită să-mi iau rămas bun de la cei dragi și tot nu știu cum să plec. O mie și una de lucruri, griji, acte, emoții, dar mai ales amintiri. Le-am așezat frumos în valiză și le-am luat cu mine, pe toate.
Am încercat să-mi întipăresc în minte chipurile lor, gesturile, vocile ca să pot reveni la ele de fiecare dată când o să mă cuprindă doruri.
Autocarul mergea cu viteză, dar eu vroiam să încetinească ca să nu mă îndepărtez așa repede, să știu că încă mă mai pot întoarce să-i mai îmbrățișez o dată și să mai râdem (de 2 ori). Adevărul e că mi-e dor. Și un alt adevăr e că o să fie din ce în ce mai greu.
Sunt cei mai dragi și le transmit toată dragostea mea – mică sau mare – dar a mea ♥
Dacă aveți și voi așa o gașcă – vă felicit. Suntem printre cei mai norocoși!
CC.
Felicitari, Constanta! Odata pornita, tocmai de duca o sa-ti fie dor, nu? Mereu o sa-ti fie dor sa-ti fie dor de casa, de prieteni, de locuri, senzatii. Hm, ce ironie, nu?
ReplyDeleteDa..cred că dacă o să încetez vreodată să tot plec, exact asta o să-mi lipsească, sentimentul de dor... o să-mi fie dor de ”dor”.
Deletehey thankew pt trairile tale , le retraiesc p ale mele ;;)
ReplyDeletemă bucur că nu sunt singură în tot talmeș-balmeș-ul acestor trăiri :))
Delete