Trenul

N-am știut (pentru că nu am avut de unde să aflu) că atât de multă lume face naveta Ploiești – București cu trenul pentru a merge la muncă. Pentru câteva clipe am calculat ora la care ar trebui să se trezească acești oameni ca să ajungă la tren. Am început să mă îndoiesc de faptul că trezirea la ora 7 m-ar categorisi drept o persoană matinală.

În 2 minute s-a umplut trenul. S-a stat și în picioare – în toate vagoanele. N-a întârziat să apară și Supercontrolul (nici asta nu știam că există). Ce-am înțeles din Supercontrol e că în loc să-ți composteze biletul (încă o dată), îl mâzgâlește cu pixul – dar e mai super așa.

Și cum am prins prima zi în care a intrat în vigoare noul ordin care schimbă denumirea trenurilor, ghiciți care a fost subiectul certurilor discuțiilor civilizate. Printre cuvintele de legătură am mai auzit: ”țară de proști”, ”că tot puneți ștampila pe roșu”, ”rușine” și desigur ”asta este muie colectivă la nivel național”, urmată de politicoasa sintagmă ”scuzați-mi expresia”. Și acela a fost momentul în care am hotărât, împreună cu alte persoane din compartiment care au fost mai perspicace ca mine și deja o făcuseră – să-mi pun căștile.

Am tras cu urechea la o altă discuție, dar o păstrez pentru o altă postare.

Vizita la București era planificată pentru câteva ore (ca oricare altă vizită de până acum legată de obținerea unei vize). Adică la 13.15 trebuia să-mi revendic locul în trenul cu direcția Cluj. 20 de minute pentru București = 0. Atâta timp am avut să ajung de pe Aleea Alexandru în Piața Gării de Nord. Am alergat, m-am rugat să meargă metroul mai repede, si iar am alergat.

- Bună ziua! Mai prind trenul de la unu și un sfert spre Cluj?

- Cum credeți, dacă e unu și 16, îl mai prindeți?

 (asta a fost singura dată când m-am rugat ca trenul să aiba întârziere și... nu a avut)

Încercând să ajung la o altă destinație și căutând plăcuțele cu numele străzilor, care sunt mici și ascunse, am gândit cu voce tare – ”Bucureștiul ăsta are impresia că toată lumea trebuie să-l cunoască”.

”[...] de multe ori lumea ni se desfășoară pe frecvența inimii cu care o privim.” Adrian Ciubotaru

CC.