Ieri

Ieri. Ieri am fost fericită. Întotdeauna ieri. Azi e prea comun. În schimb lui ieri pot să-i ofer atâta semnificație, atâta sentiment și în același timp nu schimb nimic. Ieri e mai sigur. Îmi place de ieri și lui îi place de mine, pentru că nu mă părăsește nici când vorbesc despre viitor. Ieri mă ține de mână și e foarte fidel. E ca un câine. Mai puțin partea cu ”mă ține de mână”. Ieri știe foarte bine drumul înapoi, n-o să mă rătăcesc niciodată. Ieri are toate persoanele dragi, sau odată dragi. Ieri e bogat. Și totuși e ieri.

Ieri poate fi o secundă în urmă, dacă vreau să las ceva în grija lui. Eu decid când e ieri. Dar și ieri poate decide multe în privința mea.

De ce mă gândesc atât de mult la ieri? Pentru că acolo mă ascund. Acolo îmi las bucăți din inimă și mă întorc să văd ce mai fac și dacă sunt acolo unde le-am lăsat.

Îmi fac prea multe griji. Doar am zis că ieri e sigur.

Dar mi se tot spune în ultima vreme că trebuie să renunț la ieri. E ca și cum mi s-ar cere să-mi iau rămas bun de la un prieten. De fapt asta mi se cere. Un prieten pe care n-o să-l găsesc în mâine.. și nici măcar în azi.

A murit un prieten, a murit o lume.

Au murit multe în interiorul meu. Dacă aș fi un pahar cu apă jumătate plin, pustietatea celeilalte jumătăți ar fi cea care ți-ar atrage atenție. Poți să citești atât de multe în ea și dacă apropii urechea de pahar - asurzești. Încă urlă totul în interior. Urlă durere, furie, regret. Are și ecou. Aproape doare. Știu că o să vrei să spargi paharul... și eu vreau. Dar chiar și așa o să rămân cu ecoul.

Și mă simt ca un copil, care nu pricepe mai nimic și căruia trebuie să-i arăți și să-i explici lumea pe dinafară. Care pune la îndoială totul, care pune mereu întrebarea ”de ce?”, dar care acum..nu are pe nimeni care să-i ofere răspunsuri.

"And today at last i realise, i'm addicted to pain. Letting you go would be to die. Never to breath again. I can live. In tears. In tears." ~Don Tetto, Pain addict~

CC.