Insomnie.

Se spune că acasă e acolo unde ți-e inima. Iar eu mi-am lăsat bucăți din ea pe alte tărâmuri și am dat-o în grija altora. Unii au avut nevoie de ea, alții au pretins că ar dori-o, iar câțiva au uitat că e vorba de o inimă. Și ca s-o recuperez trebuie să mă reîntorc. Am promis.

Iar între timp o să mă simt asemenea valizei care mă tot însoțește de câteva mii de zile. La plecare plină de griji și lucruri complet inutile, care la întoarcere dispar pentru a face loc unor aminitiri înghesuite și prețioase. Iar când ajung acasă, trebuie să golesc totul, atât din valiză cât și din suflet. Pun pe raft ca să se prăfuiască lucruri, amintiri - ce-o fi și o iau de la capăt. Cine-a zis că e ușor?

Am o insomnie interminabilă. Fie că e de la fusul orar, fie că e de la cele 2090 de mile de amintiri, n-aș vrea să adorm - de frică să nu pierd din fericirea care mi-a rămas în tălpile care au atins oceanul rece.

Mă încălzesc îmbrățișările celor dragi și soarele care apare de fiecare dată când închid ochii. 

O să ascult Paradise. Acolo am fost!

"The best memories are the ones that you can't explain, you just had to be there."

CC.