Mă cert cu mine și îmi dăruiesc reproșuri. Am ajuns într-un
moment în care zidul pe care l-am construit în jurul meu a început să împrumute
cărămizi și inimii. Iar inima nu le refuză – clădește și ea ziduri. Până ajung
să fiu de piatră.
Toată pasiunea de ieri s-a tranformat astăzi într-o
indiferență care mă ajută să trec peste incapacitatea de a face față
provocărilor și loviturilor. Am ajuns să implor ziua de mâine să fie mai puțin
cruntă decât cea de azi. Sunt în război cu mine și cu fiecare.
Mi-e greu să uit pentru că amintirile ocupă prea mult din
prezent, iar eu nu pot alunga din
minte ceva ce m-a făcut odată fericită. Iar viitorul urlă după mine şi eu refuz
să-l ascult cu încăpăţânare. Nu trăiesc nici în prezent, nici la trecut nu mă pot
întoarce, iar viitorul mă înspăimântă.
Simt cum treptat
îmi las braţele în jos. Şi am nevoie de tine. Pentru că oricât aş încerca, nu reuşesc să le ridic de una
singură. Întotdeauna am reuşit, dar de data asta – nu.
Nu, pentru că nu mai am dragoste şi pentru că nici dragostea
nu mai are nimic pentru mine.
"Cea mai grea luptă e cu tine însuţi, eşti în ambele tabere". Voltaire
CC.
No comments:
Post a Comment