Noiembrie.

Miroase a iarnă.
Oamenii pe stradă își ascund respirația după fularele groase. Își îmbracă degetele în textile care le iau forma și își ridică umerii, ghemuindu-se ușor, de parcă așa frigul devine mai înțelegător cu ei.Totul devine un ritm alcătuit din bătăi de picioare care încearcă să se încălzească. Geamurile transpirate ale troleelor devin pânze pe care pictează cei ce poartă un gând care vrea să prindă o formă. Eu am desenat un soare și mi-am ascuns ștrengar mâinile în buzunare.
Deși e liniște, pentru că e prea frig ca să ne spunem ceva, în minte derulăm dialoguri. Ne imaginăm cum ar fi să spunem un lucru și să ni se răspundă într-un anume fel. Dar nu îndrăznește niciunul din noi. Și a doua zi vine o ceață ca și asta din noiembrie și nu ne mai găsim, pentru că nu ne mai recunoaștem nici vocile, nici chipurile, doar pentru că atunci n-am îndrăznit să ne vorbim.
Nu știu dacă e de vină noiembrie de afară sau cel din inimile noastre. 

A storm is raging. Nevertheless they go forward in their madness. ~Victor Hugo~

CC.