Târziu.

E târziu. Târziu după ora de la ceas, târziu ca și perioadă a anului.
Iar eu astăzi urăsc cuvintele. Pentru că nu sunt fidele, pentru că stau deoparte și mă privesc cum mă chinui și refuză să mă ajute. Pentru că au atâta putere încât să schimbe totul și să nu refacă nimic. Iar timpul e o minciună. Nu vindecă nimic. Ajung să îmi ling rănile de una singură, asemenea unui câine. 
E mai greu să reușești să întânzi mâna și să o prinzi pe a lui când îți simți rănile deschise. Și când știi că aceeași persoană te poate face cea mai fericită din lume și totodată cea mai mizerabilă.

Și îți ții inima într-o cușcă și crezi că o protejezi de toate, dar când reușește să desfacă lacătul și să iasă devine o sălbatică plină de neîncredere. Și încep reproșurile. Tu o întrebi cum și-a permis să-și încalce promisiunile, ea îți reproșează că ai ținut-o departe de o lume frumoasă. Și vă bateți: tu și inima. Și vă zgârâiați și vă loviți de parcă nu aparțineți aceluiași corp, de parcă n-ați fi în aceeași tabără, de parcă nu știi cine o să câștige.

Those who are hardest to love need it the most. ~Socrates~

CC.