Hoții de frumusețe

”Hoții de frumusețe” de Pascal Bruckner - am zărit-o întâmplător pe raftul cel mai de sus al unei librării în care am intrat în mod spontan. Nu puteam să-mi amintesc de ce mi-e atât de familiar titlul. Mai târziu mi-am amintit că îl aveam scris în una din zecile de liste cu cărți pe care vreau neapărat să le citesc. Uitasem de cartea asta.
Am stat mult pe gânduri dacă să o cumpăr sau nu. Iau mai greu decizii, chiar și în privința lucrurilor pe care mi le doresc mult.
Am început s-o citesc într-un spital de urgențe, unde urma să aștept vreo câteva ore bune la coadă. Și așa se face că primele pagini din carte se refereau la o tânără medic care lucra într-un spital de urgențe. Mi s-a părut atât de ciudată coincidența.
La câteva zile, răsfoind 24-FUN, am dat peste un anunț care anunța vizita lui Pascal Bruckner la Cluj. Din păcate, nu am ajuns la întâlnire.

Și m-am tot gândit la citatul: ”People tend to find books when they are ready for them.”(Neil Gaiman)
Tocmai am terminat să citesc cartea. Încă mai rumeg conținutul acesteia. Și încă încerc să înțeleg de ce a ajuns ”Hoții de frumusețe” pe raftul meu.

Nu o să fac o recenzie. Vreau doar să zic că e altceva decât ce am citit până acum și că mi-a plăcut. Iar mai jos am copiat câteva din fragmentele mele preferate.

„Nu aveam decât o pasiune, cărțile, singurii mei aliați în lupta contra timpului. Prefer oamenilor cărțile: sunt deja scrise, le deschizi, le închizi după voie. O ființă omenească, nu știi niciodată de unde s-o apuci, nu poți s-o rânduiești sau s-o deplasezi după cum ți-e cheful.”

„Aștept dezastrul cu o asemenea punctualitate, încât atunci când vine fericirea, nici măcar nu bag de seamă.”

„Era tot atât de dotată pentru fericire pe cât eram eu pentru eșec.”

„Admir oamenii care știu încotro merg, spre deosebire de mine care trăiesc de pe o zi pe alta și îmi botez nehotărârea cu numele înșelător de spontaneitate. Îmi mai plăceau și laturile umbroase din Ferdinand, acea grijă a lui de a-și stăpâni complet emoțiile, ceea ce te lăsa să bănui o anume fisură morală.”

„Spre deosebire de îndrăgostiții zilelor noastre, care fac amor înainte de a se fi prezentat unul altuia, conveniserăm să amânăm momentul inaugural: aveam să mă abandonez lui pe etape și în schimbul unui anumit număr de povești. La prima, avea dreptul să mă ia de mână, la a doua să mă sărute pe obraz, la a treia să-mi mângâie brațul și așa mai departe. Ca o bună republicană, îmi împărțisem corpul în vreo treizeci de ”departamente”...”

„La douăzeci de ani, frumusețea e o evidență, la treizeci și cinci o recompensă, la cincizeci, un miracol.”

CC.