Sunt zile.

Sunt zile în care gândurile pe care le am sunt atât de gălăgioase, încât nici muzica dată la maxim în căști nu reușește să le acopere. Și aștept să plece, așa cum pleacă clienții gălăgioși la închiderea unei cafenele. Încui ușa bine ca să pot să respir și încep să curăț mizeria lăsată.

Sunt zile în care mă simt urâtă în interior, de parcă toată urâțenia de pe lume a hotărât să-și dea întâlnire acolo. Și atunci iau pensula și-mi pictez chipul, de parcă fardul de obraz ar putea să ascundă imperfecțiunile unei gândiri șchioape.

Sunt zile în care iubesc. Dar nu pe mine, pe mine mai puțin.

Sunt zile în care îmi permit să simt și să arăt că simt. Mai arunc din scuturi, săbii, mă dezbrac de armură și îmi las inima să bată în voie.

Sunt zile în care mă îndrăgostesc. Oricât de mult îmi doresc să pot fi pe cont propriu, am nevoie să privesc în ochii acelui suflet drag și să simt că toate lucrurile din viața mea au sens.

Sunt zile în care mă ascund. Adun în suflet tot: priviri, îmbrățișări, cuvinte, regrete, doruri și le ascund după un zâmbet, o nebunie sau mult prea multă cafea.

Și sunt zile în care îmi doresc să fie totul altfel și la fel în același timp.

Character, like a photograph, develops in the darkness. ~Yousuf Karsh~

CC.